“…Îmi număr iarăşi paşii, pe drumuri neumblate,
Într-o vreme răsăritul, prin locuri vechi, uitate
Şi merg pe o cărare ce nu are sfârşit
Cu o dorinţă-n suflet, s-ajung la infinit…“
Cărarea pe care am fost purtat, alături de alţi aproximativ 3000 de fani Iris din toată ţara, în seara tristă a agonizantei zile de 2 Septembrie 2012, a fost cea care duce la Castelul Bánnfy de la Bonţida, judeţul Cluj – ansamblu arhitectonic deosebit, desăvârşit de familia grofului Bánnfy, la bază în stil renascentist, cu extinderi ulterioare în stil baroc. Sunt convins de faptul că locaţia a fost, pentru mulţi, doar un detaliu nesemnificativ pe lângă încărcătura emoţională a serii, dar, personal, mi s-a părut fi în ton cu atmosfera penumbroasă a serii: clădirile, asemenea celora prezenţi în public, sunt “posomorâte” şi plâng de mila celora care ar trebui să se ocupe de buna lor întreţinere. Revenind la principala atracţie a serii, ceea ce ne doream cu toţii a fi infinita prezenţă a lui Cristi Minculescu în trupa pe care o slujeşte de mai bine de 32 de ani, avea să se transforme, odată cu anunţul parăsirii trupei, în calcule ale paşilor făcuţi de acesta pe aceeaşi scenă cu Nelu, Valter, Boro şi Relu. Cu aproximativ 10 zile înaintea acestui ultim concert, Cristi îşi anunţase despărţirea de trupa Iris, alături de care şi-a găsit faima pe care nu a avut-o nici în Harap Alb, nici în Voltaj, menţionând faptul că, odată cu acest moment, nu se sfârşeşte şi “cărarea” sa muzicală. Pentru mulţi fani, se pare că această “Ultima Toamnă” a lui Cristi Minculescu în trupa Iris se anunţă a fi şi “Ultima Toamnă” alături de trupă, ca şi cum doar Cristi ar fi ţinut ridicat stindardul acestei veritabile legende ale rock-ului românesc.
Cu toate că evenimentul a cinstit aniversarea castelului Bánnfy, iar evenimentele organizate au fost nu numai numeroase, ci, unele, chiar atractive, mai nimeni nu a fost interesat de altceva în afară de cele ce aveau să se întâmple începând cu ora 21:15. Ei bine, s-a întâmplat cu aproximativ 15 minute mai târziu, când, pe acordurile piesei de intro, Cristi Minculescu a apărut pentru ultima dată pe scenă, alături de – deja acum – foştii săi colegi de trupă şi, purtând cu nobleţe şi cu recunoştinţă tricoul echipei de fotbal mult iubite, ne-a încântat pentru ultima oară, probabil, cu celebrul său salut “Bună Seara, Prieteni”! A urmat ceea ce ştiam cu toţii că va fi ultima seară în această formulă, dar ceea ce puţini ştiam era faptul că avea să fie ultima oră împreună, pentru că acest ultim concert avea să dureze mai puţin decât cum am fost obişnuiţi în ultimii ani. Pe ritmurile piesei “Nimeni Nu Mai Plănge”, mulţi au plâns – inclusiv lui Mincu parcă îi dădeau lacrimile. A urmat “Inocenţa Ta” – piesă inclusă pe recent lansatul material discografic “Iris – 35 De Ani”. “Baby” a constituit prima piesă din setlist pe parcursul căreia publicul chiar s-a făcut auzit, iar Cristi, topit de emoţii, i-a lăsat acestuia onoarea de a cânta finalul piesei. Au urmat 3 piese de pe penultimul material discografic care, deşi şi-au găsit loc în playlist-urile tuturor concertelor Iris din ultimii 2 ani, au părut să nu fie cunoscute publicului neavizat: “Dăruind Vei Dobândi”, “Tăcerea Ta” şi “Cât Aş Vrea Să Zbor”. Apoi, o piesă pe care, personal, nu mi-aş fi dorit să o aud ca fiind lansată de Iris – “O Lume Doar A Lor” (vestita deja improprie colaborare cu Puya), de pe acelaşi recent album al trupei. Trăim un veritabil “Vis Cu Stele” iar aceste stele se află atât sub bolta cerească, ci şi în faţa noastră, pe scenă. Ştim că “fără tine, cerul e prea sus” (“Casino”) şi, de aceea, încă te mai rugăm: “Vino Pentru Totdeauna”, Cristi! Pentru că noi, fanii voştri de pretutindeni, ştim că “v-am dat puterea, v-am dat speranţa de a fi-mpreună mereu” (“I.R.I.S. Maxima”), dar şi că “jocul va fi greu” (“Pe Ape”) fără Cristi!
”Mulţumesc băieţilor cu care am petrecut atâta amar de vreme, lui Nelu, lui Boro, lui Valter, lui Relu, vouă, pentru suportul moral de-a lungul timpului, soţiei mele, Rodi – te iubesc -, şi lui Dumnezeu pentru că a trimis-o să mă salveze. Vă mulţumesc din inimă, vă mulţumesc foarte mult, să fiţi sănătoşi şi iubiţi!” Cred că aceste cuvinte i-au emoţionat până şi pe cei mai insensibili din public! Au fost ultimele cuvinte de mulţumire ale lui Cristi Minculescu, în calitate de solist al IRIS-ilor. În aclamaţiile publicului, trupa a revenit pe scenă, însă surpriza pentru toţi cei din public a fost interpretarea, pe lângă “Strada Ta”, a piesei “Somn Bizar”, în locul celebrei “Floare De Iris”, cu care de ani buni cei de la IRIS îşi duc către (bun) sfârşit concertele. Opţiunea a fost ca, la aceste ultime două concerte în formula de glorie – la Iaşi şi la Bonţida – trupa să nu interpreteze această piesă care a devenit un veritabil liant între formaţie şi public, pentru că se dorea a se insista pe ideea potrivit căreia povestea IRIS urmează să continue alături de noul solist, Toni Şeicărescu.
Pe ritmurile piesei “I.R.I.S. Aeterna”, cei 5 membri s-au adunat în mijlocul scenei şi, cu mâinile ţinându-se unii de alţii, au mulţumit publicului şi i-au făcut reverenţe acestuia, Cristi ţinând mâna dreaptă la inimă, semn al aprecierii faţă de Măria Sa, Publicul, dar şi faţă de Ştiinţa – echipa lui de suflet.
Cu sau fără Cristi, povestea Iris tot va merge mai departe, la fel cum, potrivit propriilor sale declaraţii, şi activitatea muzicală a lui Cristi Minculescu va continua, după o perioadă de acalmie. Rămâne de văzut câţi dintr fanii Iris se vor dovedi a fi într-adevăr fani ai trupei, nu ai lui Cristi, şi vor merge mai departe alături de trupă! Jocul nu e greu!
Tudor Bolgar
